La numai câţiva kilometri de Mangalia,
există o peşteră misterioasă în care cei mai mulţi care au păşit acolo, nu s-au
mai întors. Ascunsă în pântecele unui deal, o lume străveche şi plină de mister
încă nu se arată la faţă pentru a fi înţeleasă: Peştera de la Limanu.
Locul de sub dealul de la marginea comunei
Limanu nu a putut fi niciodată explorat în întregime, din cauza labirintului întortocheat de peşteri,
în care mulţi dintre cei care s-au aventurat mai mult decât trebuia s-au
pierdut şi nu au mai găsit drumul la întoarcere. Legendele localnicilor spun că
peştera aceasta ciudată este o
poartă către lumea de dincolo de moarte.
Puţini dintre turiştii care vin vara pe
plajele însorite ale Mării Negre de la Mangalia şi Vama Veche, ştiu că un pic
mai încolo de asfaltul şoselei pe care păşesc, drumul duce către o lume plină
de istorie şi abundă de mister încă nedesluşit de minţile înţelepte.
Intrarea în peşteră se face printr-o poartă metalică de la poalele
dealului, mai jos de o pădurice de pini şi este străjuită de câteva pietre mari. Chipurile din piatră care se
pot vedea la intrare au făcut ca peştera să primească şi denumirea de „La
Icoane”, figuri care se presupune că ar fi fost scrijelite în
piatră pentru locul prin care se intră în pământ. Icoana înseamnă în limba veche
“chip”, “imagine”. Nu e vorba de
icoane în sensul creştin. Bolovanii de la intrare au fost sculptaţi, indicând clar
trăsăturile umane. ,,Figurile au fost
făcute probabil în vremea dacilor şi indică un semn de recunoaştere pentru
locul prin care se intra sub pământ, ori cine ştie din ce alte motive”,
povesteşte profesorul Vasile
Boroneant, expert în arheologia peşterilor. Acesta vorbeşte cu tristeţe
de inscriptiile pe care le-a
descoperit acum treizeci de ani şi care acum nu mai există, fiind
acoperite de mâzgâlituri moderne. Întreaga peşteră este vandalizată, acoperită
de sute de graffiti ale vizitatorilor inconştienţi.
De Peştera de la Limanu se leagă şi o
serie de descoperiri ştiinţifice,
printre care cea mai amănunţită a fost făcută de profesorul Vasile Boroneant, expert în arheologia peşterilor, cel
care a scris lucrarea “Labirintul
subteran de la Limanu”. Deşi descurajat de cei care auziseră că
vrea să facă cercetări la Limanu, profesorul Boroneant a pornit, în anii ’70,
în marea sa descoperire. El a găsit aici ceramică, atât romană, cât şi greacă,
însă majoritatea era specific dacică, şi, totodată, a mai descoperit desene rupestre, figuri de oameni şi de
animale. Dintre ele se distinge,
prin factura sa aparte, o figură umană, probabil un bărbat stând în
picioare sau eventual pe un scaun. Capul
este un pătrat umplut cu puncte, trunchiul un oval umplut tot cu puncte.
Mâna dreaptă se sfârşeşte ca o pată neagră în formă circulară neregulată; în
mâna stângă, personajul pare a ţine un scut pătrat. Demn de reţinut este faptul
că, şi la celelalte figuri umane, mâinile se termină cu câte o pată de culoare
neagră, lasând impresia unor obiecte ţinute în palmă.
La aproximativ 35 m de la intrare se află
şi un bloc de piatră pe care sunt gravate trei figuri umane. Din păcate, reprezentarea a fost distrusă
parţial. Un interes deosebit prezintă
figurile de călăreţi; caii văzuţi din profil sunt redaţi în galop, iar
călăreţii au chipurile privite din faţă. Ca siluete şi mod de prezentare seamană în mod izbitor călăreţilor daci de pe
ceramica descoperită în multe aşezări de pe aria locuită de traco-daci. Celelalte
desene – simbolurile religioase creştine, literele sau cuvintele în caractere
chirilice – aparţin perioadei romano-bizantine şi celei ulterioare, fiind o
dovadă că peştera de la Limanu a constituit un adăpost pentru populaţia locală
până târziu către sec. X-XI e.n. Cele mai
vechi desene aparţin însă foarte probabil perioadei de maximă înflorire a
culturii geto-dacice (sec. I i.e.n.) de când datează, conform arheologilor,
amenajarea peşterii.
Sursa: financiarul.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu