Transcriu
mai jos un articol publicat de Dumitru Badilă în 2008. Mi s-a părut foarte
interesant, de aceea îl preiau de pe www.worldwideromania.com
şi-l transcriu pe blogul
meu.
Avertisment
Pentru cei care iubesc atât de mult mitul
latinizării limbii dace şi pentru care dărâmarea acestei poveşti ar fi o imensă
tragedie psihică, le recomand să nu citească acest material. Dogma oficială, pe
care toţi am învăţat-o, afirmă că după cucerirea romană din 106 e. n. şi până
la retragerea aureliană din 275 e. n. limba dacă a dispărut, din ea rămânând
aproximativ 150 cuvinte.
Întrebarea pe care mi-am pus-o când am
început să studiez acest domeniu a fost următoarea: Cum a fost posibil, să existe o limbă română unitară pe un teritoriu
atât de întins (România plus Basarabia şi Bucovina), în condiţiile în care
administrativ, acest teritoriu nu a fost unit decât în timpul lui Burebista şi
Decebal, aproximativ 86 de ani, la 1600 e. n. timp de un an sub stăpânirea lui
Mihai Viteazul şi apoi de la 1859 cînd a fost prima Unire? Răspunsul
oficial nu oferă nici un fel de argumentaţie, este ca în Biblie „Crede şi nu cerceta” ba chiar punerea în
discuţie a acestei probleme este privită ca o erezie majoră. O explicaţie a acestei intransigenţe poate veni din secolul XVIII când ne
străduiam să ne afirmăm anterioritatea pe acest pământ faţă de maghiarii din
stepe şi cum legăturile noastre cu civilizaţia romană erau greu de discutat, am
creat această teorie pe care în entuziasmul general patriotic a fost greu să
mai poată fi analizată lucid.
Revenind la întrebarea iniţială: Este posibil ca în 169 de ani romanii să fi
schimbat limba unui întreg popor, aceasta să ramână unitară, şi să reuşească să
o schimbe chiar în regiuni pe care nu le-au stăpânit niciodată? Pentru a
putea răspunde la această întrebare trebuie să luăm în calcul toate argumentele
şi să verificăm toate ipotezele.
O astfel de ipoteză ar fi că civilizaţia
geto-dacă ar fi fost atât de înapoiată cultural şi lingvistic, încât atunci
când i-au cucerit romanii, geto-dacii ar fi trecut în masă la latinitate, ca și
cum de abia ar fi aşteptat să scape de limba cu care s-au născut. Să vedem dacă
datele pe care le avem ne pot permite această ipoteză. Spaţiul
carpato-danubiano-pontic a fost locuit neîntrerupt (o atestă istoria oficială)
de peste 600.000 de ani, din paleolitic şi există chiar dovezi neverificate
foarte bine, că acest spațiu ar fi fost unul din locurile de antropogeneză
(omul de la Bugiulești, un australopitec,) unde s-a născut „Omul”. Clima, relieful şi existenţa depozitelor de sare la
suprafaţă au fost argumente foarte puternice ale locuirii omului în acest
spaţiu. Importanţa sării pentru existenţa vieţii este adesea uitată deşi în
condiţii de efort prelungit, prin transpiraţie se pierd săruri care sunt
indispensabile funcţionării normale a celulei, şi supravieţuirii. În sare se
conservau alimentele, cu sare se argăseau pieile, iar suplimentul de sare
pentru animalele domestice era vital. Se pare că „salariul” provine din salis=sare (latină) şi că în cantitaţi de
sare erau plătiţi soldaţii romani la început. Ocna Sibiului are urme de locuire
permanentă din paleolitic și până în prezent. Masivele de sare din spaţiul
acesta erau singurele surse exploatabile la suprafaţă, din Europa
începuturilor. S-au creat adevărate drumuri ale sării care brăzdau continentul,
așa cum mai târziu a fost „Drumul
Mătăsii”.
În acest spaţiu a apărut prima scriere
cunoscută, mai veche cu 1.000 de ani decât cea de la Sumer, și anume scrierea
pictografică de pe tabliţele de la Tărtăria care a apărut [„curând după jumătatea mileniului al VI-lea
și a fost folosită continuu timp de un mileniu și jumătate în epoca cuprului
din Europa central-răsăriteană între 5.500 și 4.000 î.e.n.. Este acum cert că
scrierea veche europeană este mult mai veche decât cea sumeriană”]. Am
citat din Marija Gimbutas – Civilizaţia Marii Zeiţe şi sosirea cavalerilor
războinici, Ed. Lucreţius, 1997, pag. 37.
În zona Porţilor de Fier s-a descoperit în
1965 unul dintre cele mai vechi oraşe din lume, și anume Lepenski Vir în zona
Serbiei și Schela Cladovei în zona românească a cărui datare arată o vechime de
10.500 ani, din vremurile de după Potop, dacă ar fi să credem Biblia. (Marija Gimbutas, pag.53.).
Am ales referinţele din „Civilizaţia Marii Zeiţe şi sosirea
cavalerilor războinici” a Marijei Gimbutas deoarece aceasta a fost o autoritate
în materie, fiind profesor de arheologie europeană cu specializarea în neolitic
la Universitatea din Los Angeles între anii 1965-1995 şi de origine lituaniană,
deci nu poate fi banuită de simpatii proromâne.
Culturile neolitice, Cucuteni, Hamangia, Boian,
Petreşti, Gumelniţa atestă o locuire foarte intensă şi o tehnologie destul de
avansată. Când spunem neolitic ne gândim imediat la epoca pietrei şlefuite,
deci o piatră nu cioplită ca în paleolitic, ci puţin mai finisată, dar tot în
epoca pietrei erau. Fals. Acum 7000 de ani în civilizaţia Gumelniţa se prelucra
aurul şi se făceau bijuterii din el. Arta ajunsese la un rafinament pe care cu
greu ni-l putem imagina.
Acest cap de copil nu este o operă
pierdută a lui Brâncuş, ci al unui artist din cultura Gumelniţa. Sistemul de
construcţie al caselor pe structură de lemn şi apoi acoperită cu pământ (care
are certe calitaţi izolante) mai există și azi la 60-70% din locuinţele
construite în România (se observă foarte bine la inundaţii), atunci a fost
inventat. Toate au
culminat cu formarea imperiului lui Burebista. Aceste teritorii au fost unite
sub o singură administraţie şi au format o entitate puternică privită cu teamă
chiar de romani.
Limitele imperiului sunt prezentate mai
jos conform Atlasului istorico-geografic editat de Academia Română.
Se poate observa că ajungea până la Viena
şi chiar până la Praga. Făcând o sinteză până în acest moment istoric
putem spune că pe acest teritoriu a luat naştere una dintre cele mai vechi
civilizaţii care cunoştea scrierea cu 1.000 de ani înainte de Sumer, care avea
o tehnologie avansată şi o putere militară destul de mare.
Era Imperiul Roman superior Civilizaţiei
dace?
La capitolul tehnologie, organizare,
evident da pentru că altfel nu ar fi reuşit să ne învingă. Dar în timp ce la
Roma erau o mulţime de zei și zeiţe (religie politeistă), dacii nu aveau decât
un singur zeu (monoteişti), Zalmoxis. (Herodot). În timp ce
Imperiul Roman era sclavagist, iar culmea ororii sclavagismului erau luptele de
gladiatori când cetăţenii romani respectabili se bucurau şi erau cuprinşi de
emoţii estetice la vederea şuvoaielor de sânge ce curgeau din trupul
gladiatorilor ucişi, în Dacia nu se întâmpla nimic similar, iar dacă au existat
sclavi, aceştia erau extrem de puţini.
Dacii au avut cea mai completă doctrină
medicală care este şi astăzi superioară medicinii moderne, unitatea între trup
şi spirit şi vindecarea întregului. „ [...] Dar
Zalmoxis, adăuga el, regele nostru, care este un zeu, ne spune că după cum nu
trebuie să încercăm a îngriji ochii fără să ţinem seama de cap, nici capul nu
poate fi îngrijit neţinându-se seama de corp, tot astfel medicii greci nu se
pricep la cele mai multe boli (anume) pentru că ei nu cunosc întregul pe care
îl au de îngrijit. Dacă acest întreg este bolnav, partea nu poate fi sănătoasă.
Căci, zicea el, toate lucrurile bune şi rele pentru corp şi pentru om în
întregul său, vin de la suflet şi de acolo curg (ca dintr-un izvor) ca de la
cap la ochi. Trebuie deci, în primul rând, să tamăduim izvorul răului ca să se
poată bucura de sănătate capul şi tot restul trupului.” Platon, Carmide ( Platon 428-347 î.e.n.) Deci,
era Imperiul Roman, superior moral, filosofic, religios? Cu siguranţă NU.
Am putea face o paralelă între Imperiul
Mongol şi China sau mai în zilele noastre, între SUA şi India sau China să
zicem. Cam aceasta era diferenţa între Dacia şi Imperiul Roman. După moartea
lui Burebista, imperiul s-a dezmembrat, şi apoi în faţa pericolului roman o
parte din teritorii s-au reunit sub conducerea lui Decebal. Romanii au cucerit
Dacia în 106, dar ei au stăpânit efectiv din imperiul lui Burebista doar
aproximativ 1/5 (vezi harta de mai jos). Centrul stăpânirii romane (în roşu pe
hartă) a fost pe munţii Apuseni pentru că pe ei aurul dacilor îi interesa şi
nimic altceva. Romanii au
cucerit Dacia pentru că altfel Imperiul era în faliment şi atât de mult s-au
bucurat că ne-au cucerit încât s-au distrat 123 de zile (cea mai lungă
petrecere din istoria omenirii, evident cu gladiatori daci).
Comparând zona de stapânire romană cu suprafața celor două state de limba română, (harta României și a Republicii Moldova de sus) observăm că logic este aproape imposibil să acceptăm varianta înlocuirii limbii dace cu limba latină pe un asemenea teritoriu în condiţiile unei stăpâniri romane atât de puţin întinsă. Dacă ar fi să acceptăm teoria latinităţii pe un asemenea teritoriu privind harta, am putea deduce că limba română vorbită în aria în care au stăpânit romanii ar trebui sa fie mult mai curată, în orice caz mai aproape de latină decât cea din Bucovina de exemplu. În realitate însă, nu există diferenţe semnificative.
Dar să presupunem totuşi că dogma
latinizării este adevarată. Au venit romanii în 106 şi au început o campanie de
latinizare a dacilor. Mii de învăţători romani şi-au încălţat sandalele, au
luat toiegele, tăbliţele de scris şi translatorii, care trebuia să le asigure
înţelegerea cu populația dacă şi au început latinizarea. Populaţia în acele
vremuri era o populaţie de păstori, de vânători şi agricultori, iar aceştia
trebuia să fie găsiţi, convinşi prin translatori de importanţa studiului limbii
latine şi convinşi în primul rând de cât de buni sunt romanii sau de avantajele
vorbirii în limba latină, iar în final aceştia nu ar mai fi denumit pădurea sub
numele de „pădure”, ci „silva” sau în loc de tata ar fi spus „pater”. Ce ar fi
câştigat dacii din această învaţare a limbii latine? Probabil favoruri de la
stăpânitorii romani, mândria de a vorbi limba celui mai mare imperiu al lumii
care-i cucerise şi posibilitatea de a vizita Roma fară translator. Ce ar fi
câştigat romanii? Probabil mulţumirea sufletească a faptului că limba latină
este vorbită de mult mai multă lume şi că aici, la margine de imperiu, se
simţeau ca pe străzile Romei.
Ar mai fi o problemă. Media de vârstă
fiind în vremurile acelea mult mai mică decât astăzi, trebuia ca această
campanie să fie facută foarte rapid pentru ca subiecţii să apuce să-şi înveţe
urmaşii latineşte. Ce costuri ar fi avut această campanie pentru romani?
Probabil uriaşe deoarece trebuie luat în calcul şi că trebuia asigurată
protecţia acestor misionari ai latinităţii, ei ajungînd în zone în care se
vorbea limba dacă, dar stăpânirea romană nu era privită cu simpatie dovadă şi
desele rascoalele ale dacilor din zona ocupată. Vorbesc romanii în documentele
lor de o operaţiune de o anvergură aşa de mare ce ar fi necesitat costuri
uriaşe? Au ajuns romanii în Bucovina şi Basarabia mai mult decât cu misiuni
comerciale? Din câte ştim noi, nu. Care ar putea fi explicaţia că totuşi acolo
se vorbeşte româneşte? O explicaţie a fost că în timp, dacii care au fost
latinizaţi de romani au luat la rândul lor toiagul şi tăbliţele şi s-au apucat
să-i latinizeze ei pe dacii rămaşi neaoşi. Este o ipoteză. Este aceasta
credibilă? Dogma spune că da. Este acest proces de schimbare a limbii unui
popor într-o perioadă scurtă de timp (la nivel istoric) frecvent în istorie? Din
câte ştim, până în prezent nu s-a mai întâmplat nicăieri aşa ceva.
Interesant
este că romanii nu au putut să latinizeze nici măcar Peninsula Italică, deşi au
avut la dispoziţie din 753 î.e.n. când s-a înfiinţat Roma (după legende) şi
până în prezent (2750 de ani). Dacă ar fi latinizat-o atunci, în Italia nu ar
exista dialecte şi ar exista o unitate de limbă mult mai puternică decât în
România fiindcă romanii au avut la dispoziţie mult mai mult timp. Şi totuşi, în
Italia sunt aproximativ 1500 de dialecte!
De ce au vrut romanii să ne latinizeze
numai pe noi deşi până la noi au mai cucerit o mulţime de popoare, şi lor nu
le-au schimbat limba, (au stăpânit în Anglia 400 de ani, Siria şi tot litoralul
mediteranean sute de ani, Armenia, Georgia, toată Asia Mică, Malta 1000 de ani)
ramâne un mare mister al antichităţii la a cărui dezlegare chemăm toti
lingviştii români care susţin teoria latinizării.
Interesele cuceritorilor dintotdeauna au
fost de a obţine cât mai multe bogăţii din teritoriile stăpânite, iar pentru
aceasta nu aveau nevoie decât de câţiva translatori care să aducă la
cunoştiinţa băştinaşilor poruncile şi cererile stăpânitorilor (vite, cereale,
fecioare, alte produse). Schimbarea limbii unei populaţii, schimbarea
compoziţiei etnice a unei populaţii se produce doar în perioada modernă când se
pune problema justificării stăpânirii unui teritoriu cu alte argumente decât
argumentul forţei. În perioada modernă, maghiarii au stăpânit 600 de ani în
Transilvania, nu 169 ca romanii, și în ciuda faptului că au făcut tot ce le-a
stat în putinţă, tot nu au reuşit să-i facă pe ardeleni să-şi uite limba şi să
vorbească doar maghiara.
Dacă totuşi romanii nu ne-au latinizat
atunci, cum de există o asemănare atât de mare între limba româna şi italiană?
Există dovezi conform cărora limba română este o limbă foarte veche şi anume
este indo-europeană comună care era deja cristalizată la venirea romanilor.
Dacă vom compara aria de vorbire actuală a limbii române cu vatra geto-dacică, observăm
o suprapunere perfectă care după părerea noastră nu este deloc întâmplătoare,
comparaţie care vine în sprijinul afirmaţiei că limba dacilor era deja formată
când ne-au cucerit romanii, iar influenţele pe care le-a suferit mai târziu au
fost nesemnificative.
Întemeierea Romei s-a produs la 753
î.e.n. (din legende) şi s-a făcut de către troianul (neam tracic) Eneas care
după distrugerea Troiei de către greci s-a stabilit în Peninsula Italică şi a
întemeiat Roma.
Putem emite ipoteza care este susţinută
de unele dovezi că Troia a fost înfiinţata de un popor care a migrat din
Carpaţi şi care vorbea limba dacă. În 106 când romanii au cucerit Dacia practic
s-au reîntors pe meleagurile de unde au plecat la o distanţa de 1.000 de ani,
dar acum în calitate de cuceritori. Există de asemenea mărturii ale unor
istorici antici cum că din spaţiul românesc au migrat către peninsula Italică
mai multe populaţii într-o perioadă cuprinsă între anii 3000 î.e.n. şi 1000
î.e.n.
O ipoteză disperată care încearcă să
susţină dogma oficială este că romanii, fiind o civilizaţie superioară tehnic,
militar, administrativ, juridic, i-au făcut pe băștinași să preia din limba
latină termeni din respectivele domenii, iar aceștia (băștinașii) ar fi preluat
întreaga limbă latină. Aceasta ar fi ca şi cum în zilele noastre, preluând
termenii de „internet”, „computer”
sau „briefing” am începe să spunem în
loc de mamă „mother” sau „father” în loc de tată. Este evident o
aberaţie fiindcă este logic să preiei termeni noi (sau chiar sa înveţi o limbă
nouă) pentru care nu ai corespondenţi, dar nu este logic să schimbi mii de
cuvinte (sau toată limba) doar de dragul unor termeni noi.
Se vorbeşte foarte intens despre armonia
care există între populaţia dacă şi romanii cei civilizatori şi despre osmoza
care s-a făcut între cele două populaţii. Nimic mai fals. Din analiza
cimitirelor din perioada romană, după riturile de înmormîntare se constată diferenţierea
netă între localnici şi ocupanţi, ale căror morminte erau separate ca dispunere
în cimitir, mormintele localnicilor fiind foarte sărace, iar ale stăpânitorilor
foarte bogate. Practic autohtonii erau sărăciţi la maximum, în timp ce
cuceritorii trăiau în lux şi bogăţie, ceea ce este absolut logic în orice
perioadă şi mai ales în antichitate. Este greu de crezut că asupriţii ar fi
nutrit o dragoste neţărmurită faţă de asupritori în aşa fel încât să-şi schimbe
limba şi obiceiurile. Se vorbeşte la fel de mult despre frumuseţea femeilor
dace şi cum în timp prin căsătorii mixte s-a creat poporul român. De abia în
jurul anului 212 edictul împăratului roman Septimius Severus legalizează
căsătoriile între soldaţii romani şi frumoasele autohtone. Pare cam scurt (55
de ani!) timpul de osmoză şi de formare a poporului român. Existau şi cutume
foarte puternice care îngreunau amestecul cu ocupanţii, care au ajuns până în
zilele noastre sub forma expresiei „Să
nu-ţi strici sângele”, să nu te amesteci cu străinii, iar cine a trăit la
ţară ştie că şi acum există o rezistență şi o neîncredere faţă de străini
(venetici) chiar dacă vin din satul vecin. A existat o lege din anul 1767 care
stabilea izgonirea din ţară şi confiscarea averii în cazul căsătoriei cu
străinii (Paul Lazăr Tonciulescu).
Singura explicaţie logică este că limba
română era puternic cristalizată la venirea romanilor. Era imposibil ca în 169
de ani, romanii să fi schimbat complet o limbă, iar aceasta să dăinuie
neschimbată aproape 1.800 de ani până la 1859 când teritoriile româneşti încep
să fie reunite sub o administraţie unică.
Dacă totuşi
procesul de latinizare a existat, acesta desfide orice logică, orice date
istorice, orice experienţă a altor popoare şi face din istorie o povestire
ştiinţifico – fantastică (deşi povestirile S.F. bune au logică!). Singura
ipoteză care ar mai putea fi luată în calcul poate fi doar o intervenţie Divină
directă, dar eu cred că Dumnezeu avea alte treburi mai importante de făcut
decât să-i înveţe pe daci limba latină .
BIBLIOGRAFIE
SELECTIVĂ
1. MARIJA
GIMBUTAS, Civilizaţia Marii Zeiţe şi sosirea cavalerilor războinici, Ed.
Lucreţius, 1997
2. GABRIEL
GHEORGHE, Sarea Carpatică – criteriu pentru regândirea istoriei, Revista
Munţii Carpaţi nr. 16, 1999
3. GETICA,
nr. 1-2 și 3-4, Ed. Gândirea, 1992
4. ROMÂNIA,
atlas istorico-geografic, Ed. Academiei Române, 1996
5. IORDACHE
MOLDOVEANU, Dacii vorbesc
6. BALAS
MOLDOVEANU, Introducere în tracologie, Ed. Semne, 1999
7. G.D.
ISCRU, Naţiunea matcă din spaţiul Carpato – Danubiano-Balcanic, Casa de
editura şi librărie „Nicolae Bălcescu”,
1998
8.PAUL LAZĂR
TONCIULESCU, Impactul Romei asupra Daciei, Ed. Miracol, 1997
9.ELIE
DULCU, Românii, o antichitate arhaică, Ed. Luana, 1998
10.
ALEXANDRU BADEA, Începuturi româneşti, Ed. Enciclopedică, 2001
Comentarii
Am scris acest material în anul 2000 şi nu
am nici o pretenţie de primordialitatea ideii. Majoritatea argumentelor erau
cunoscute şi acceptate în cadrul Societăţii Getica al cărei membru eram.
Singurul argument nou pe care nu l-am găsit nicăieri este argumentul vizual,
suprapunerea mentală a hărților cu imperiul lui Burebista, stapânirea romană şi
harta cu cele 2 state de limba română şi care cred eu că este un argument
foarte puternic în sprijinul ideii de păstrare a limbii dace.
Am folosit în primul rând argumente logice
şi mai puţin tehnice deoarece mă adresez mai ales omului obişnuit care este
deschis şi mai puţin specialistului, care a construit demult o fortăreaţă în
jurul dogmei latinităţii, iar ca eu să aştept acum, să o dărâme el cu mâna lui
ar fi o aşteptare mult prea mare.
Pentru specialişti sau pentru cei cărora
le-am zdruncinat un pic credinţele şi vor argumente tehnice le recomand cu cea
mai mare căldură cartea „Începuturi româneşti” scrisă de un specialist, istoric
reputat, Alexandru Badea şi care demolează piatră cu piatră dogma latinităţii
cu argumente ce nu pot fi combătute. De aceea, această carte a fost trecută sub
tăcere pentru că, neavând argumente cu care să fie combatută, politica a fost
de ignorare pentru că sigur „dacă nu
vorbim de ea înseamna că nu există”.
Din nefericire, din 2000 şi până acum nu
s-a schimbat absolut nimic, nu s-a zdruncinat nici măcar o pietricică din mitul
latinităţii. Dar cine ştie…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu