duminică, 20 octombrie 2019

Elemente de practică bisericească, opțional pentru clasa a V-a


ARGUMENT
               Acest opţional îşi propune să aprofundeze noţiunile de practică bisericească pe care elevii clasei a V-a şi le-au însuşit la ora de Religie. Dacă la ora de Religie, care de multe ori se dovedeşte a nu fi suficientă una la săptămână, elevii învaţă multe lucruri teoretice despre credinţa noastră, acest opţional doreşte să accentueze partea practică.
               Este important ca elevii să afle lucruri elementare despre rânduiala din biserică, despre simbolistica liturgică, despre importanţa covârşitoare a Sfintei Liturghii pentru mântuirea noastră şi chiar să ştie să intoneze corect imnele Sfintei Liturghii. Astfel ei vor înţelege când merg la biserică ce se întmplă efectiv acolo, nu se vor mai plictisi şi vor deveni mai apropiaţi Bisericii şi mai buni creştini.
                Un astfel de opţional este util într-o lume secularizată, în care familia nu are timpul necesar sau dispoziţia de a merge cu copiii la biserică pentru a-i învăţa credinţa străbună. De multe ori copiii devin în familie mici apostoli, transmiţând învăţătura Bisericii şi celor mari.               
                Tot în cadrul acestui opţional elevii vor cunoaşte elemente liturgice aparţinând şi altor culte în vederea dezvoltării toleranţei şi prieteniei cu cei de alte confesiuni.

OBIECTIVE CADRU


1.     Cultivarea sentimentelor de dragoste şi respect pentru tradiţia liturgică bisericească, simbolistica  şi muzica bisericească ortodoxă.

2.     Cunoaşterea principalelor elemente de liturgică bisericescă ortodoxă.

  1. Cunoaşterea pricipalelor cântări ale Sf. Liturghii.


CLASA a V-a


OBIECTIVE DE REFERINŢǍ ŞI EXEMPLE DE ACTIVITǍŢI DE ÎNVǍŢARE


1.    Cultivarea sentimentelor de dragoste şi respect pentru tradiţia liturgică bisericească, simbolistică şi muzica bisericească ortodoxă.



Obiective de referinţă

Exemple de activităţi de învăţare

La sfârşitul clasei a V-a, elevul va fi capabil:

1.1    să conştientizeze importanţa şi necesitatea
cunoaşterii tradiţiei liturgice bisericeşti ;

1.2   să conştietizeze importanţa şi necesitatea cunoaşterii pricipalelor cântări din cadrul cultului ortodox;





1.3. să cunoscă muzică sacră aparţinând şi altor culte în vederea dezvoltării sentimentului de iubire pentru aproapele.
Pe parcursul clasei a V-a, se recomandă următoarele activităţi:

- participarea la slujbele bisericeşti;

-  exerciţii de dialog pe o temă dată.


-   participarea la slujbele bisericeşti;
- prezentarea pe scurt a principalelor elemente de istorie a muzicii bisericeşti;
- vizionarea unui material in format electronic de prezentare a celor opt glasuri bisericeşti;

-audiţii muzicale.

2.    Cunoaşterea pricipalelor elemente de liturgică bisericescă ortodoxă.


Obiective de referinţă

Exemple de activităţi de învăţare

La sfârşitul clasei a V-a, elevul va fi capabil:

2.1              să cunoscă pricipalele  părţi ale bisericii şi simbolistica lor;





2.2              să cunoască lucrurile sfinte din interiorul bisericii şi simbolistica lor;



2.3              să cunoscă rolul cuvântului rostit şi cântat în cadrul Sfintei Liturghii;


2.4             să cunoască cele mai importante mişcări liturgice şi simbolistica lor.


Pe parcursul clasei a V-a, se recomandă următoarele activităţi:

-vizite la biserică pentru discuţii;
-completare de enunţuri lacunare, rebusuri;
-interpretarea simbolică a părţilor bisericii;


-vizite la biserică pentru discuţii;
-exerciţii de recunoaştere a obiectelor  şi interpretare a simbolisticii lor.


- interpretarea simbolică a principalelor cuvinte şi cântări din cadrul Sfintei Liturghii;


-participarea la Sfânta Liturghie;
-vizionarea pe cd a Sfintei Liturghii cu discuţii;
-interpretarea simbolică a principalelor mişcări liturgice.




3.    Cunoaşterea principalelor cântări ale Sf. Liturghii.



Obiective de referinţă

Exemple de activităţi de învăţare


La sfârşitul clasei a V-a, elevul va fi capabil:

3.1              să cunoască principalele imne ale Sfintei Liturghii.



Pe parcursul clasei a V-a, se recomandă următoarele activităţi:

-audierea cântărilor Sfintei Liturghii în diferite interpretări
-exerciţii de intonare a cântărilor.


CONŢINUTURILE ÎNVǍŢǍRII

I.Biserica - casa Domnului
  1. Părţile componente ale unei biserici şi simbolistica lor
  2. Obiectele de cult. Simbolismul şi întrebuiţarea lor
  3. Veşmintele liturgice
  4. Materiile întrebuinţate în cult; folosirea şi simbolismul lor
  5. Mişcările liturgice şi simbolistica lor
II.Sfânta Liturghie - centrul cultului ortodox
  1. Importanţa Sfintei Liturghii
  2. Liturghia şi timpul săvârşirii ei
  3. Cele trei Liturghii ortodoxe
III.Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur
  1. Împărţirea Sfintei Liturghii a Sfântului Ioan Gură de Aur
  2. Explicarea Proscomidiei
  3. Explicarea Liturghiei Catehumenilor
  4. Explicarea Liturghiei Credincioşilor
IV.Cântarea Bisericească
  1. Importanţa cântarii ca formă de cult
  2. Imnele Sfintei Liturghii
  3. Muzica sacră a altor culte



Cheia (povestire ce are la bază un vis), varianta prescurtată


CHEIA

Înaintea mea se vede un drum de țară, șerpuit, îngust și ars de soare. Departe, la îmbinarea cerului cu pământul, pe linia orizontului, un castel domină împrejurimile, cocoțat pe colina lui.
Merg la pas, nu mă grăbesc, simțind cu ochii minții aerul umed și rece al castelului. Rochia mea galbenă se revarsă peste praful încins, țintuindu-mi pașii pe cărare. Cânt. Vocea mea răsună prin văile din jur, împrăștiind octave și solfegii. Cânt un cântec oarecare, nu îmi dau prea bine seama, motiv pentru care strecor printre versuri fluierături subțiri. Pășesc încet, încet, aproape uit ce începusem să cânt.
Mă opresc pentru o clipă și apuc din iarba ce brodează marginea drumului un băț de lemn. Mă uit la el cu luare-aminte și văd un cal.
-         Hei, căluțule! Bine te-am găsit!
Cerul îmi arată adesea cai, dar pe ei nu pot încăleca. Așa că, mă uit în stânga și în dreapta să văd dacă cineva e prin jur. Iau bățul între picioare:
-         Diii, căluțule! Diii, voinicule!
Și ca în copilărie, alerg pe calul meu nărăvaș care dintr-odată nechează și smuncește din cap. Rămân împietrită pe calul meu. Îi ating coama, îi mângâi spatele și el își întoarece cu recunoștință capul spre mine:
-         Spune, prințesa mea, unde să te duc?
Uimită încă, schițez un semn cu mâna spre castel. Iar calul meu năzdrăvan pornește ca din glonț. Îl domolesc blând din genunchi, invitându-l la un trap ușor.
Merg zi de vară până în seară. Trec peste dealuri și păduri, iar în apropierea castelului ajung în poiana zânelor care stăteau la sfatul de seară:
-         De dincolo de munte se apropie o furtună. Să mergem în castel să ne
adăpostim.
Una dintre ele mă cheamă, făcându-mi semn cu mâna:
-         Vine furtuna, intră în castelul nostru și te adăpostește.
Calul meu se oprește ușor, își arcuiește gâtul prelung, se apleacă în genunchi, invitându-mă să cobor. Două zâne se foiesc de ici-colo, așezând în ordine totul prin jur.
Pășesc într-o cameră imensă, calc pe un covor roșu. În stânga văd un melc uriaș ce-și târăște cochilia gri. Își îndreaptă antenele cu încetinitorul spre mine. Nu știu cum să reacționez. Niciodată nu am mai văzut un melc atât de mare. Și totuși, merge repede pentru că îl depășește până și pe piticul ce contemplă din balconul lui zarea în care își are amplasată locuința.
Intru printr-o ușă de sticlă și ajung la două sirene ce-și etalează trupurile umede pe lespedea de piatră de la marginea râului. Calul meu îmi nechează în creștet. Mă opresc și mă uit spre el. Dispare ca un fum printre stâncile împrăștite haotic. Alerg după dâra de fum, sar pe stânci rotunde sau ascuțite, văd goluri ce se deschid spre mine și un asfințit ce pătrunde în gura unei peșteri. Întind mâna să-mi iau calul de căpăstru, dar din grotă se ivesc două trupuri de gelatină, unduindu-se ca niște arcuri ce mă sperie.
-         Extratereștri, strig. Oameni de gumă!
Și țip ca o dementă, apucând calea întoarsă. Nu mai găsesc castelul iar o voce cunoscută îmi spune că am pierdut cheia de la intrare. Dacă nu o găsesc, nu mă mai pot întoarece pe cărarea mea. Caut în stânga și în dreapta, din senin apar trei cavaleri care caută împreună cu mine cheia.
-         Regele nostru a piedut lupta, se tânguie ei. Nu ne mai putem întoarece în
împărăția noastră pentru că ne-ar tăia capetele.
-         Dar cine sunteți voi, buni cavaleri?
-         Suntem cavaleri din Regatul de Sus. Regele nostru a dorit să-și întindă
împărăția până în apus și până în răsărit. Șase luni de zile am luptat vitejește cu arme făcute de meșterul împărăției, Victorio. În ziua în care acesta s-a stins, armele noastre și-au pierdut magia și am fost învinși. Am scăpat ca prin minune noi și regele nostru. Însă, într-o seară, după ce toată ziua ne-am ascuns de dușmanii noștri și l-am păzit cu viața pe rege, l-am auzit vorbind cu pajul său că ne va scurta de capete imediat ce vom intra în castelul lui. Așa că ne-am luat în taină tot ce aveam și l-am abandonat pe regele nostru viclean.
-         Buni cavaleri, eu îmi caut cheia de la acest castel. Dacă nu o voi găsi, voi
rămâne captivă aici pentru totdeauna. Era o cheie galbenă ca rochia mea.
Printre firele de iarbă tot caut cheia, ajutată de cavalerii mei, până ajung la ușa castelului. Trag cu putere de cele două inele de bronz, deschizând porțile, îndeajuns cât să mă strecor printre ele. Alerg ca o smintită spre cărarea ce mă conduce spre depărtări. Calul e acolo, cavalerii mă urmează ca niște ființe devotate. Îl iau de căpăstru și pornesc înainte, către izvorul cu apă cristalină ce se prelinge printre pietre până la marginea lumii, unde se varsă în oceane și ajunge în palmele fântânilor. Drumul meu continuă spre împărăția în care voi stâpâni împreună cu prietenii mei.


Varianta întreagă a acestei povestiri este publicată în cartea Trăiri, Anișoara Vleju, ed. StudIS, Iași, 2019

Tărâmul magic al prieteniei (basm), de Aurora Irina Vleju



În partea de răsărit a lumii, pe un platou plin de flori și verdeață, un loc mirific unde ploi prietenoase curăță în fiecare seară, târziu, praful depus peste zi, se află tărâmul Friendland. Este un loc magic, un loc în care frumusețea se îmbină cu cerul, florile, iarba și apele. Locul este condus de un rege cu inima mare și prietenoasă: regele Megano.
Tărâmul magic, Friendland, este locuit de oameni și vietăți legendare. În jurul palatului din Friendland trăiesc oameni, pegași, unicorni, dinozauri, dragoni, elfi și licorni.
Într-o zi, un dragon al focului a fost chemat la palat de către regele Megano și regina Megana. Regale Megano i-a zis:
- Fuegono, rege al dragonilor fuegonieni, îți poruncesc să te duci în ținutul Eticonia să aduci cristalul adevărului!
– Sigur, luminăția ta!
– De un an cristalul ne-a fost smuls din Casa Adevărului de către monștrii cu o coadă și patru ochi și de atunci numai dezbinare și minciună plutește peste supușii mei. Nimeni nu spune adevărul, nimeni nu crede adevărul, toți sunt dușmani și se acuză. Această dezbinare trebuie să înceteze. De aceea îți cer, rege al dragonilor fuegonieni, să-mi aduci înapoi cristalul, ca să readucem armonia și buna înțelegere printre noi. Dar să fii cu băgare de seamă pentru că peste tot te pândesc nenumărate pericole, mai ales monștrii cu șase ochi și câte două cozi din neamul eticonian de sud care stau de pază la hotarele regatului Eticonia și scorpiile eticoniene care se pot preschimba în fete frumoase care ademenesc trecătorii și apoi îi mănâncă.
– Voi avea grijă, preabunule rege Megano și mă voi întoarce cu cristalul adevărului.
A doua zi, dragonul Fuegono zbura spre ținutul Eticonia, hotărât să aducă regelui Megano cristalul adevărului. Însă, dincolo de pădurile veșnic verzi îl întâmpinară monștrii cu patru ochi și o coadă.
– Ce cauți aici, dragon nesăbuit ce ești?
– Duc o veste regelui vostru, lăsați-mă să trec!
Și Fuegono, prin înșelătorie, reuși să treacă de monștrii de la hotarele țării lor. Dar pe drum, scorpiile îl tot ademeneau sub forma unor fete care îi cereau ba una, ba alta, cu gândul de a-l abate din drum și a-l mânca. Fuegono reuși să treacă și de ele și ajunse la palatul din Eticonia unde, prin aceeași înșelătorie reuși să treacă de monștrii cu șase ochi și două cozi.
Regele Etiono îl primi.
– Ce vești îmi aduci și din ce ținut vii?
– Vin din Friendland și dacă nu-mi vei înapoia de bună voie cristalul adevărului, am să te ucid și am să-l iau singur.
Scoțând cu iuțeală fulgerătoare sabia, regele i se adresă:
– Cum îndrăznești să vii aici și să-mi ceri aceasta? Acum cristalul adevărului este al meu și nimeni nu are dreptul să mi-l ceară.
Dar în clipa următoare, Fuegono îl lovi cu coada peste mână, cu o repeziciune uimitoare iar sabia îi zbură și se înfipse în zidul palatului. Îl mai lovi o dată cu coada și regele se prăbuși inconștient. Fuegono zbură din încăpere în încăpere până găsi cristalul și îl luă. Apoi porni în zbor spre Friendland, spre nedumerirea monștrilor cu patru și șase ochi și a scorpiilor, care nu știau ce se întâmplase.
Ajuns la palat, intră falnic.
 – Iată cristalul adevărului!
– Îți mulțumesc, mărite rege al dragonilor fuegonieni!
Atât apucă regele să spună, că Fuegono plecă iute spre palatal său pentru că regina lui urma să îi aducă pe lume un urmaș.
Câteva zile mai târziu, regele Megano chemă la el pe Frostino, regele neamului frostinian.
– Rege al gheții, îți poruncesc să mergi în Enderland și să îmi aduci înapoi mărul de aur. Ne-a fost răpit de acienii lui Enderdos acum mai bine de un an și de atunci locuitorii din Friendland sunt mereu înfometați și săraci.
– Voi aduce înapoi mărul de aur, mărite rege!
– Ai grijă, curajosule Frostino! Acienii par blânzi, dar sunt nemiloși!
Și plecă.
În drumul spre Enderland, Frostino găsi vietăți triste, înfometate, puișori plângând și hrănindu-se cu iarbă și scoarță de copaci. De când fusese furat mărul de aur, în grădinile, ogoarele și livezile din Friendland nu mai creșteau legume, cereale sau fructe. Parcă erau blestemate toate: nicio sămânță nu încolțea, niciun pom nu rodea. Locuitorii din Friendland nu aveau altă soluție decât să bea apă și să mănânce scoarță de copaci sau iarbă.
Când a intrat în ținutul Enderland, acienii l-au înconjurat.
– Cine ești și ce cauți în ținutul nostru?
– Sunt un călător istovit de drum și caut un loc să mă odihnesc.
Acienii l-au dus regelui pentru că părea altfel decât ei.
Enderdos, regele lor, l-a întrebat:
- Din ce ținut vii și încotro te îndrepți?
– Merg prin lume de mult timp și nu mai știu de unde am plecat, dar caut ținutul de gheață, bunule Enderdos! Sunt foarte ostenit, căci de zile întregi merg în neștire pe arșița asta, fără să dau de vreun izvor sau vreo fântână.
– Râmâi la mine până mâine, să mâncăm și să bem, îi spuse regele Enderdos. Aduceți bunătățile!
Atunci o armată întreagă de acieni au adus pe masă cele mai gustoase și bune mâncăruri și cele mai fine băuturi.
– Mănâncă și bea, călătorule, îi zise regele! Și începu să mănânce și să bea cu poftă din ceea ce era pe masă.
Dar Frostino avea de îndeplinit un plan. Așa că mâncă pe săturate și se prefăcu că bea vin, în timp ce acienii și regele lor beau pe nesăturate.
După un timp, Frostino îi zise regelui, prefăcându-se:
- Nu mai pot…, nu mai văd bine…, nu mă mai țin picioarele… Și-și lăsă capul pe masă de parcă ar fi adormit brusc.
În următoarele momente, zgomotul și veselia se stingeau încet, încet, lăsând loc sforăiturilor care deveneau din ce în ce mai sonore. Frostino ridică încet capul de pe masă și văzu în jurul lui pe toți acienii adormiți, împreună cu regele lor. Se ridică încet, luă cu grijă cheia de la încheietura mâinii regelui și căută prin palat până găsi mărul de aur. Dar nu avu nevoie de cheie pentru că mărul strălucea pe o tipsie în camera din spatele tronului. Luă mărul de aur și-n locul lui lăsă o grămadă de galbeni pentru a-i răsplăti generozitatea cu care îl primise și îl ospătase și la plecare lăsă pe masă, în fața regelui Endredos, cheia.
Ajuns la regele Megano, îi întinse mărul de aur, spunându-i:
- Începând de astăzi, să aibă parte locuitorii din Friendland de hrană și belșug!
– Îți mulțumesc, Frostino, pentru curajul și priceperea ta! Ai adus în regatul meu bunăstarea și belșugul ce, prin viclenie ne-au fost furate și azi, prin viclenie le-ai recuperat.
Făcând o plecăciune, Frostino plecă din fața regelui, în urale, căci poporul aflase cine a adus înapoi mărul de aur.
Câteva zile mai târziu, regele fu înștiințat că apele și izvoarele seacă, deoarece atunci când a fost adus mărul de aur, ogoarele, livezile, grădinile, viile, câmpurile au început să rodească și au folosit toată apa izvoarelor și a fântânilor. Cineva trebuia să facă ceva pentru a dezlega încuietorile apelor.
Stând la sfat cu oamenii săi, regele își aminti de licoarea magică ce izvora în urmă cu ceva timp din fântâna din grădina palatului, din care un creeper luase pentru a-și răcori fața și a avea pe drumul spre întoarcere în Creeperland. Creeperul dădu regelui său carafa cu apă și acesta, văzând că e magică, o turnă în izvorul nesfârșit din Creeperland. Din momentul acela, fântâna din curtea regelui Megano secă. Așadar, trebuia adusă înapoi măcar o picătură din fântâna din Creeperland și încuietorile apelor ar fi fost desfăcute.
Îl chemă la sine pe Windono, un licorn, care era regele vântului.
– Du-te în Creeperland și adu-mi o picătură din licoarea magică ce curge în fântâna din Creeperland. Doar așa vom desface încuietorile apelor și Friendland va avea iarăși ape bogate și multe.
– Am să aduc licoarea numaidecât, măria ta!
Windono plecă iute ca vântul și ajunse în Creeperland cât ai clipi. În curtea regelui Creepenos era foarte multă lume. Windono se transformă într-o pală de vânt, intră în fântână, îți umplu carafa cu licoarea magică și se întoase. Nimeni nu a știut că a fost acolo.
Regele Megano l-a binecuvântat, lăsându-l să zboare liber peste câmpuri. A băut din licoarea magică, a turnat restul în fântâna din curtea palatului și de atunci nu a mai fost secetă în Friendland.
Povestea mea se încheie cu veselia și bunăstarea din ținutul magic, un ținut de poveste în care prietenia, pacea, belșugul și hărnicia fac casă bună cu locuitorii prietenoși, pașnici, bogați și harnici.
Acest ținut este ținutul în care am călătorit în primii zece ani de viața mea când, ființele legendare mă însoțeau în visele mele nocturne sau diurne. Și vreau să vă mai spun că, deși cristalul adevărului a fost luat din Eticonia, locuitorii de acolo încă nu au aflat pentru că nimeni nu a spus de atunci încoace nicio minciună și nici regele lor, care a uitat că furase cândva acel cristal. Când s-a trezit din beție, regele Endredos a găsit în locul mărului o grămadă de galbeni și a crezut că mărul de aur se transformase în bani de aur iar în Creeperland nimeni nu a știut că Windono a fost în fântâna cu apă veșnică și a luat din licoarea magică.
Și încă ceva. Știați că cei trei regi: Etiono, Enderdos și Creepenos sunt prieteni buni cu regele Megano? Iar Fuegono, dragonul focului, Frostino, regele gheții și Windono, licornul vântului, știați că sunt și ei buni prieteni?
Și-am încălecat pe-o șa
Și v-am spus povestea-așa!
Și-am încălecat pe-o roată
Și v-am spus-o toată!

Cel mai puternic din lume (poveste), de Aurora Irina Vleju


A fost odată ca niciodată. A fost odată un căţel care se juca toată ziua cu cine-i ieşea în cale şi alerga ca un năzdrăvan din zori până-n noapte. Avea o mulţime de prieteni căţei, de toate mărimile şi rasele, era un câine fericit şi iubit de stăpânii lui.
Într-o zi, când se plimba pe o cărare, se întâlni cu o furnică. Cum o văzu, o luă la întrebări:
         -     Hei, furnico! Ia dă-te într-o parte din calea mea, că n-am loc pe cărare şi dacă-mi stai în drum, te-aş putea călca şi te-aş strivi într-o clipă.
-      Hei, căţelule îndrăzneţ! Nu ţi-e teamă că, dacă mă înlături din cărare, am  să sar
în blana ta şi am să te pişc până m-oi sătura de gustul pielii tale?!
-      Bine, furnico! Hai să fim prieteni.
Îşi dădură voie unul altuia să treacă, fiecare în direcţia sa şi se îndepărtară.
     După o bună bucată de mers pe cărare, furnica se întâlni cu un purice.
         -   Hei, purice! Te rog fă-mi loc pe cărare că sunt tare grăbită să ajung la casa mea.
-    Cu plăcere, furnicuţo! Şi porniră fiecare mai departe.
           În acest timp, câinele se întâlni cu un elefant.
        -     Ai putea să te dai puţin într-o parte, zise elefantul câinelui.
Acesta nici nu apucă să răspundă la întrebare, că trompa elefantului îl şi dădu pe marginea cărării.
        -     E curajos elefantul, dar eu nu mă pot pune cu el. E cel mai puternic din
lume.
Apoi au plecat fiecare pe cărare în direcţia lui. Şi iată că dintr-o dată puricele zări în faţa sa, în depărtare, o făptură care se apropia din ce în ce mai mult şi care se mărea uimitor de tare. Imediat văzu că e un elefant. Dar nu bine îşi dădu seama, că elefantul îi şi urlă din trompa mişcătoare:
-      Dă-te, purice, din faţa mea, că eu sunt cel mai puternic din lume. Ridică
piciorul uriaş şi îl trânti cu o aşa forţă, încât puricele sări de pe pământ direct în spinarea elefantului.
-      Ia să vedem noi cine-i cel mai puternic din lume, începu a striga puricele. Şi
începu a-l înţepa pe elefant iute şi dureros.
     Acesta, de durere, începu a alerga cât îl ţineau picioarele, încolo şi încoace, pierzând cărarea şi afundându-se într-o mocirlă din apropiere.
        -      Ei, cine-i cel mai puternic din lume, striga puricele şi îl tot pişca. Cine-i cel
mai puternic din lume?
     Auzind atâta hărmălaie, apărură într-un suflet şi câinele cu toţi prietenii lui şi furnica cu toate surorile ei harnice.
         -     Vaaaai, se văitau furnicile! Ce a păţit bietul elefant?
-      O fi căpiat de la atâta umblătură, ziceau câinele şi prietenii lui.
    Elefantul nu mai avea nicio scăpare. Pişcăturile puricelui îl ameţeau şi atunci strigă cât îl ţinu trompa:
        -     Tu, purice, eşti cel mai puternic din lume!
    Atunci puricele se opri din pişcat, sări dintr-un singur salt în faţa tuturor şi le vorbi:
-      Acest elefant se credea cel mai puternic din lume. Cărarea era doar a lui, alte dobitoace nu mai aveau loc pe acolo. I-am dat o lecţie şi sper că îşi va vedea lungul trompei.
     Toţi râdeau şi se veseleau de isprava puricelui. Numai elefantul, mânjit de noroi până în vârful urechilor, stătea în mocirlă şi se gândea cum să iasă de acolo. Greutatea lui şi mărimea nu îl ajutau, ci îl încurcau. La mândria lui, n-ar fi vrut să ceară ajutorul nimănui, dar ce avea să facă. Trebuia să iasă cumva din mocirla aceea dezgustătoare. Atunci îşi luă inima în dinţi şi se adresă celor de pe margine:
         -      Cum să ies eu acum de aici? Cum, asta era întrebarea. Scoateţi-mă de aici!
     Toţi îi săriră în ajutor, cu câini, cu furnici, cu purice. Au început a-l împinge încolo şi încoace, în sus şi în jos, fiecare după priceperea lui. Au făcut sfori de iarbă şi o targă de frunze, au încercat să-l lege, dar sforile se rupeau, targa se desfăcea. S-au tot gândit cum să-l scoată din mocirlă. Toţi erau plini de noroi şi nu mai ştiau cum să facă.
    Atunci puricelui îi veni o idee.
        -      Daţi-vă toţi la o parte că tot eu singur îl scot. Şi sări ca un voinic în spatele
elefantului. Când îl pişcă o dată cu toată puterea lui, elefantul sări din mocirlă, ca şi cum nici n-ar fi fost acolo.
    Toţi se minunară de isteţimea şi puterea puricelui. Şi cum erau murdari de noroi din cap până-n picioare, au alergat cu toţii la micul râu din apropiere şi s-au bălăcit până soarele a plecat la culcare. Apoi au ieşit, au încins o joacă până a ieşit luna pe cer care, i-a trimis pe fiecare la casele lor la culcare.

                Şi am încălecat pe-o roată
                Şi v-am spus-o toată!