Cel mai puternic din lume (poveste), de Aurora Irina Vleju

A fost odată ca niciodată. A fost odată un căţel care se juca toată ziua cu cine-i ieşea în cale şi alerga ca un năzdrăvan din zori până-n noapte. Avea o mulţime de prieteni căţei, de toate mărimile şi rasele, era un câine fericit şi iubit de stăpânii lui.

Într-o zi, când se plimba pe o cărare, se întâlni cu o furnică. Cum o văzu, o luă la întrebări:

         -     Hei, furnico! Ia dă-te într-o parte din calea mea, că n-am loc pe cărare şi dacă-mi stai în drum, te-aş putea călca şi te-aş strivi într-o clipă.

-      Hei, căţelule îndrăzneţ! Nu ţi-e teamă că, dacă mă înlături din cărare, am  să sar

în blana ta şi am să te pişc până m-oi sătura de gustul pielii tale?!

-      Bine, furnico! Hai să fim prieteni.

Îşi dădură voie unul altuia să treacă, fiecare în direcţia sa şi se îndepărtară.

     După o bună bucată de mers pe cărare, furnica se întâlni cu un purice.

         -   Hei, purice! Te rog fă-mi loc pe cărare că sunt tare grăbită să ajung la casa mea.

-    Cu plăcere, furnicuţo! Şi porniră fiecare mai departe.

           În acest timp, câinele se întâlni cu un elefant.

        -     Ai putea să te dai puţin într-o parte, zise elefantul câinelui.

Acesta nici nu apucă să răspundă la întrebare, că trompa elefantului îl şi dădu pe marginea cărării.

        -     E curajos elefantul, dar eu nu mă pot pune cu el. E cel mai puternic din

lume.

Apoi au plecat fiecare pe cărare în direcţia lui. Şi iată că dintr-o dată puricele zări în faţa sa, în depărtare, o făptură care se apropia din ce în ce mai mult şi care se mărea uimitor de tare. Imediat văzu că e un elefant. Dar nu bine îşi dădu seama, că elefantul îi şi urlă din trompa mişcătoare:

-      Dă-te, purice, din faţa mea, că eu sunt cel mai puternic din lume. Ridică

piciorul uriaş şi îl trânti cu o aşa forţă, încât puricele sări de pe pământ direct în spinarea elefantului.

-      Ia să vedem noi cine-i cel mai puternic din lume, începu a striga puricele. Şi

începu a-l înţepa pe elefant iute şi dureros.

     Acesta, de durere, începu a alerga cât îl ţineau picioarele, încolo şi încoace, pierzând cărarea şi afundându-se într-o mocirlă din apropiere.

        -      Ei, cine-i cel mai puternic din lume, striga puricele şi îl tot pişca. Cine-i cel

mai puternic din lume?

     Auzind atâta hărmălaie, apărură într-un suflet şi câinele cu toţi prietenii lui şi furnica cu toate surorile ei harnice.

         -     Vaaaai, se văitau furnicile! Ce a păţit bietul elefant?

-      O fi căpiat de la atâta umblătură, ziceau câinele şi prietenii lui.

    Elefantul nu mai avea nicio scăpare. Pişcăturile puricelui îl ameţeau şi atunci strigă cât îl ţinu trompa:

        -     Tu, purice, eşti cel mai puternic din lume!

    Atunci puricele se opri din pişcat, sări dintr-un singur salt în faţa tuturor şi le vorbi:

-      Acest elefant se credea cel mai puternic din lume. Cărarea era doar a lui, alte dobitoace nu mai aveau loc pe acolo. I-am dat o lecţie şi sper că îşi va vedea lungul trompei.

     Toţi râdeau şi se veseleau de isprava puricelui. Numai elefantul, mânjit de noroi până în vârful urechilor, stătea în mocirlă şi se gândea cum să iasă de acolo. Greutatea lui şi mărimea nu îl ajutau, ci îl încurcau. La mândria lui, n-ar fi vrut să ceară ajutorul nimănui, dar ce avea să facă. Trebuia să iasă cumva din mocirla aceea dezgustătoare. Atunci îşi luă inima în dinţi şi se adresă celor de pe margine:

         -      Cum să ies eu acum de aici? Cum, asta era întrebarea. Scoateţi-mă de aici!

     Toţi îi săriră în ajutor, cu câini, cu furnici, cu purice. Au început a-l împinge încolo şi încoace, în sus şi în jos, fiecare după priceperea lui. Au făcut sfori de iarbă şi o targă de frunze, au încercat să-l lege, dar sforile se rupeau, targa se desfăcea. S-au tot gândit cum să-l scoată din mocirlă. Toţi erau plini de noroi şi nu mai ştiau cum să facă.

    Atunci puricelui îi veni o idee.

        -      Daţi-vă toţi la o parte că tot eu singur îl scot. Şi sări ca un voinic în spatele

elefantului. Când îl pişcă o dată cu toată puterea lui, elefantul sări din mocirlă, ca şi cum nici n-ar fi fost acolo.

    Toţi se minunară de isteţimea şi puterea puricelui. Şi cum erau murdari de noroi din cap până-n picioare, au alergat cu toţii la micul râu din apropiere şi s-au bălăcit până soarele a plecat la culcare. Apoi au ieşit, au încins o joacă până a ieşit luna pe cer care, i-a trimis pe fiecare la casele lor la culcare.

                Şi am încălecat pe-o roată

                Şi v-am spus-o toată!