Convieţuiri întru suflet - poezii (volum în pregătire) Autor: Anişoara Vleju

 CONVIEŢUIRI ÎNTRU SUFLET

                               Anişoara Vleju

SCRISOARE

Îţi scriu cu sufletul,
simt cum se agaţă silabele
de vârful limbii,
cuvintele se înşiră grăbite
pe marginea buzelor.
Ordinea din fraze 
plămădeşte forme pe hârtie
mototolite sub geam,
distugere de penel,
cerneală pe jos....
Citeşte alambicat,
curierul va pleca în câteva clipe.
Pe plic n-am pus timbru,
se duce....




FRAGMENT

Crezi că nu ştiu
cărui stimul să-i atribui
iubirea nemăsurată
a florilor?
Crezi că nu ştiu
câte închipuiri se prefac bolnave
de amănunte
sau locuri extravagante?
Oricât crezi,
oricâtă ţi-e credinţa
ascetul din tine pribegeşte
neştiut
în deschiderea mâinilor mele materne,
curat modelate.



PĂCAT

În culorile ochilor

se păstrează

materia nealterată.

Ei sunt singurele organe

cărora le e permis

să vadă în jur.

Cu ochii nu se consumă păcatul,

cu ei se pregăteşte….

ÎNVINGĂTOARE

Calc pe viaţă

cum calc pe pământul

bolnav de sfinţenie.

Probabil sunt altfel

decât au vrut părinţii mei,

un fel de învingătoare

nepremiată.

Aurora - august 2012

ILUZII

Mă uit în oglindă,

dezbrac încet, încet,

lumina de pe mine.

Ochii,

în linia lor spre trecut,

mă găsesc tristă.

În gropile sparte ale întoarcerii,

nu mai ştiu

exist,

nu exist….

Piatra pe care stau

e materie primă.

MONOLOG

Ai trecut peste frunze,

ignorând căderea,

mă doare că trebuie să suport

zilnic paşii tăi de lut.

Nu privi în taină,

vocea mea nu vine din cetate.

E straniu de mult

de simţit urmele astrale

ce sapă adamic

în rămăşiţele îndurate de frig.

Nu privi în taină,

vocea mea nu vine din neant…

Sunt aici

în cuta ochiului ploii

ce stropeşte abundent

sunetul zilei.

Vocea mea nu vine de departe.

Apleacă-te şi mă culege.

Sunt la poala frunzei

pe care mâna ta o prinde

sub greutatea umbrei dese

ce mă închide în mit.

Cărarea pe care te treci,

mă cuprinde mereu şi mereu

între fire de praf.

Aurora - iulie 2012

ZĂPADĂ

Totul s-a pierdut,

oamenii din lumea acesta

învaţă încă,

învaţă ce eu n-am învăţat.

Nu mi-a rămas nimic,

pe băncile vieţii

m-au sfâşiat lucruri

de departe necunoscute,

nu le-am priceput mecanismul,

nu le-am fixat limitele,

mă zdrobesc într-o inerţie curată

în care totul se stinge

uşor şi treptat….

Sunt centrul zăpezii

ce moare

sub forma fulgului perfect,

sunt tristă ca această vreme rece

pe care n-o adun în oase.

Legea m-a inclus în

monotonia firii,

cai şi caleşti m-au adăugat

peisajului ceresc,

peisajului divin.

Şi amintirea zăpezii

încă persistă.

TORENT

Ai tulburat liniştea

care se conturase în mine.

În dimineaţa aceea,

o altă faţă a timpului

m-a pândit,

am înţeles tardiv

câtă eternitate s-ar fi strâns

dacă te cunoşteam

mai devreme.

Ceva s-a desprins din mine,

picură fragil

în necunoscutul vibrant

în care mă mişc.

Încă ador dimineaţa aceea.

TABLOU

E o lume în jurul meu,

o lume albă

ca o pace nemărginită,

o lume spaţială

pe cadranul uimitor al ceasului.

Mă uit la copacii

care decojesc de pe ei

muşchii îmbibaţi cu iarnă,

mă uit la frunzele galben-ruginii

care îşi dau jos rochiţele

veştejite şi

mor,

ca să renască

în primăvară.

Mă uit peste tot,

mă uit ca să memorez materia

iar la primăvară să-i spun:

Eşti aceeaşi,

diferă doar aspectul tău

şi vârsta mea.

Ani şi Aurora - decembrie 2011

STAREA INIMII

Am trecut

prin starea inimii

apusă în solstiţii.

M-au ameninţat fluturii

cu nelucruri murdare

iar mâinile s-au împotrivit,

au creat sensuri frumoase.

Renaşterea necunoscutului

agasant de pierdut.

Rămasă în mine,

pădurea tot creşte,

şi creşte

plăpândă,

dar crud.

Ceva propriu,

impus deseori.

ÎN NOAPTE

El păşeşte în noapte,

o metaforă

ascunsă pe sub margini de stele.

Îşi duce frumuseţea

încet şi subtil,

ca un colibri aripile umede

în seri albastre de vară,

îşi duce lumina

ca pe o candelă a sfinţeniei

călugărul obsedat de psalmi,

îşi duce trupul

asuprit de viaţă slugarnică

prin iarba păscută…

El păşeşte în noapte,

sufletul îi e arşiţă

în căutarea umbrarului sfânt.

El este timpul meu de rugă,

de patimă,

de vis…

Iubitul meu e cerul imens

sub streaşina căruia

m-a închis.

TRANSPARENT

Sunt o muzică

ce se aşterne curat

pe claviatura pianului tău.

Opreşte-te,

atinge solfegiile!

Oglinda în taină mă prinde

în interiorul de sticlă,

mă strânge tare,

îmi cutremură fibrele

din ochii deschişi.

Dacă nu răspund,

am trecut prin ea

când degetele tale

au atins-o greşit.

Ani - octombrie 2006

VISARE

De mâine

am să fiu întâmplarea

pe care paşii tăi

o ocolesc acum.

Nu ştii,

nu cunoşti lucrurile,

dar guşti zările

ameţite de drum.

De mâine

am să-ţi imit paşii

ca întâmplarea

să te împresoare

într-o altă formă lumească.

APELE LUNII

Câteodată plâng,

cântecul plânsului se pierde

în infinita lume

în care se duce încet.

Nu mă reţine nimic pe aici,

sămânţa ierbii

s-a scuturat de pietre uscate,

se divide,

moare.

Nu mă cheamă nimic,

nici apele lunii

amestecate târziu şi mistic

în norii de fum,

nu mă ademeneşte

frigul din lutul palmei

când mă ating inert,

formele întunecate

ale gândurilor.

Nu mă strigă nimeni,

zadarnic îmi pregătesc

glasul în rugăciune.

Cui să răspund şi când,

dacă în cântecul meu

nu se întâmplă

o anume minune!?

UMBRE

În bobul de rouă

două umbre

plesnesc în coaja iubirii.

Visuri celeste

şi goluri intense,

spaţiu inedit,

moale,

adânc de unire

pe pietre.

Nu se vede unde cresc

umbrele umbrelor

celor doi

închişi în bob.

PICĂTURA

Picătura –

lacrimă vie născută din ochi,

prelinsă pe pielea lipită de trup.

Nimic nu defineşte forma umedă

ce coboară frenetic pe chip,

banală,

simplă,

misterioasă,

denunţată ca spam.

Picătura –

urmă vie,

cursă de sus,

infinit calculată…..

DECENŢĂ

Te-am distribuit

în povestea din poezia mea.

O scriu acum,

sunt atentă la detalii,

la lumina ce aduce îngeri la mine

încet,

în somnul meu fizic.

Cu aripile goale,

nici vântul nu mă smulge.

Mă topesc simbolic,

multicolor,

curat,

prin degetele tale mă risipesc

sub formă de apă.

S-au trezit lupii pământului,

teama umană îi va acoperi

sub pleoape de plumb…

Vrăjile vântului

curg din decenţa cerului,

curg spre apus…

MARE

Pe buzele mării – furtuna,

pe aripile soarelui – cântecul.

Din ele mă bronzez

cu fiinţă,

o fiinţă venită din tine,

ce mi-a golit trupul

de ploile abundente,

biciuitoare.

Eşti trist,

cu tine mă leg de trecut

în starea

atâtor şi atâtor lucruri.

Aurora şi Dinu - august 2009

RUDE

Erau flori, morminte…

erau frate şi soră.

Din rădăcinile lor albe

creştea primăvara.

Iertate le sunt păcatele,

vieţuirea lor s-a transfigurat

în lutul de pe jos,

cântecul meu a mai adăugat o notă,

umila picătură de ceară

a lumânării de veci

din crucea destinului.

Din ziua aceea

s-a rupt legătura cu visul.

Vedeam numai floarea şi mormântul,

Fratele şi sora – nu.

VÂNTUL

L-am prins în cutele inimii

pietrificându-i fiinţa.

Nu a mai plecat de atunci

pentru că era

vântul în clocot

înnebunit de pustiu.

TU

Te-am închis în

îmbrăţişarea mea statuară,

să nu te dizolvi

mai departe,

mai târziu,

într-un spaţiu plin şi cuminte.

Treci adesea pe-aici,

braţele blochează calea.

Nu se ştie de ce,

de unde….

o singurătate de doi,

o amăgire…

Aurora - septembrie 2010

COARDE

Arcuşul urcă pe marginea viorii,
fluturi roiesc pe coarde...
Magistralul sunet cuprinde 
valea albastră,
largă...
Umezeala ucide glasul fin,
absolut 
şi simplu,
desparte în două muntele
şi apare autorul.
Ce ştiu?
Sunt doi adesea,
doi într-un cuplu auroral.

VOCE

Vibrant sună ploaia celestă.
Acasă nu sunt oameni,
lutul şi-a luat porţia,
uşa de lemn scârţâie sonor.
În grija naturii,
sunt norii alb-cenuşii,
soarele plângăcios
şi frunzele şterse.
O imediată silabă,
o propoziţie:
chipul meu în ochii lui
ca într-o oglindă.



CUPRINS

Scrisoare
Fragment
Păcat
Învingătoare
Iluzii
Monolog
Zăpadă
Torent
Tablou
Starea inimii
În noapte
Transparent
Visare
Apele lunii
Umbre
Picătura
Decenţă
Mare
Rude
Vântul
Tu
Coarde
Voce