vineri, 7 septembrie 2012

Convieţuiri întru suflet - poezii (volum în pregătire) Autor: Anişoara Vleju




 CONVIEŢUIRI ÎNTRU SUFLET


                               Anişoara Vleju






SCRISOARE

Îţi scriu cu sufletul,
simt cum se agaţă silabele
de vârful limbii,
cuvintele se înşiră grăbite
pe marginea buzelor.
Ordinea din fraze 
plămădeşte forme pe hârtie
mototolite sub geam,
distugere de penel,
cerneală pe jos....
Citeşte alambicat,
curierul va pleca în câteva clipe.
Pe plic n-am pus timbru,
se duce....




FRAGMENT

Crezi că nu ştiu
cărui stimul să-i atribui
iubirea nemăsurată
a florilor?
Crezi că nu ştiu
câte închipuiri se prefac bolnave
de amănunte
sau locuri extravagante?
Oricât crezi,
oricâtă ţi-e credinţa
ascetul din tine pribegeşte
neştiut
în deschiderea mâinilor mele materne,
curat modelate.



PĂCAT

În culorile ochilor
se păstrează
materia nealterată.
Ei sunt singurele organe
cărora le e permis
să vadă în jur.
Cu ochii nu se consumă păcatul,
cu ei se pregăteşte….




ÎNVINGĂTOARE

Calc pe viaţă
cum calc pe pământul
bolnav de sfinţenie.
Probabil sunt altfel
decât au vrut părinţii mei,
un fel de învingătoare
nepremiată.

Aurora - august 2012



ILUZII

Mă uit în oglindă,
dezbrac încet, încet,
lumina de pe mine.
Ochii,
în linia lor spre trecut,
mă găsesc tristă.
În gropile sparte ale întoarcerii,
nu mai ştiu
exist,
nu exist….
Piatra pe care stau
e materie primă.



MONOLOG

Ai trecut peste frunze,
ignorând căderea,
mă doare că trebuie să suport
zilnic paşii tăi de lut.
Nu privi în taină,
vocea mea nu vine din cetate.
E straniu de mult
de simţit urmele astrale
ce sapă adamic
în rămăşiţele îndurate de frig.
Nu privi în taină,
vocea mea nu vine din neant…
Sunt aici
în cuta ochiului ploii
ce stropeşte abundent
sunetul zilei.
Vocea mea nu vine de departe.
Apleacă-te şi mă culege.
Sunt la poala frunzei
pe care mâna ta o prinde
sub greutatea umbrei dese
ce mă închide în mit.
Cărarea pe care te treci,
mă cuprinde mereu şi mereu
între fire de praf.



Aurora - iulie 2012


ZĂPADĂ

Totul s-a pierdut,
oamenii din lumea acesta
învaţă încă,
învaţă ce eu n-am învăţat.
Nu mi-a rămas nimic,
pe băncile vieţii
m-au sfâşiat lucruri
de departe necunoscute,
nu le-am priceput mecanismul,
nu le-am fixat limitele,
mă zdrobesc într-o inerţie curată
în care totul se stinge
uşor şi treptat….
Sunt centrul zăpezii
ce moare
sub forma fulgului perfect,
sunt tristă ca această vreme rece
pe care n-o adun în oase.
Legea m-a inclus în
monotonia firii,
cai şi caleşti m-au adăugat
peisajului ceresc,
peisajului divin.
Şi amintirea zăpezii
încă persistă.





TORENT

Ai tulburat liniştea
care se conturase în mine.
În dimineaţa aceea,
o altă faţă a timpului
m-a pândit,
am înţeles tardiv
câtă eternitate s-ar fi strâns
dacă te cunoşteam
mai devreme.
Ceva s-a desprins din mine,
picură fragil
în necunoscutul vibrant
în care mă mişc.
Încă ador dimineaţa aceea.



TABLOU

E o lume în jurul meu,
o lume albă
ca o pace nemărginită,
o lume spaţială
pe cadranul uimitor al ceasului.
Mă uit la copacii
care decojesc de pe ei
muşchii îmbibaţi cu iarnă,
mă uit la frunzele galben-ruginii
care îşi dau jos rochiţele
veştejite şi
mor,
ca să renască
în primăvară.
Mă uit peste tot,
mă uit ca să memorez materia
iar la primăvară să-i spun:
Eşti aceeaşi,
diferă doar aspectul tău
şi vârsta mea.


Ani şi Aurora - decembrie 2011


STAREA INIMII

Am trecut
prin starea inimii
apusă în solstiţii.
M-au ameninţat fluturii
cu nelucruri murdare
iar mâinile s-au împotrivit,
au creat sensuri frumoase.
Renaşterea necunoscutului
agasant de pierdut.
Rămasă în mine,
pădurea tot creşte,
şi creşte
plăpândă,
dar crud.
Ceva propriu,
impus deseori.





ÎN NOAPTE

El păşeşte în noapte,
o metaforă
ascunsă pe sub margini de stele.
Îşi duce frumuseţea
încet şi subtil,
ca un colibri aripile umede
în seri albastre de vară,
îşi duce lumina
ca pe o candelă a sfinţeniei
călugărul obsedat de psalmi,
îşi duce trupul
asuprit de viaţă slugarnică
prin iarba păscută…
El păşeşte în noapte,
sufletul îi e arşiţă
în căutarea umbrarului sfânt.
El este timpul meu de rugă,
de patimă,
de vis…
Iubitul meu e cerul imens
sub streaşina căruia
m-a închis.




TRANSPARENT

Sunt o muzică
ce se aşterne curat
pe claviatura pianului tău.
Opreşte-te,
atinge solfegiile!
Oglinda în taină mă prinde
în interiorul de sticlă,
mă strânge tare,
îmi cutremură fibrele
din ochii deschişi.
Dacă nu răspund,
am trecut prin ea
când degetele tale
au atins-o greşit.


Ani - octombrie 2006


VISARE

De mâine
am să fiu întâmplarea
pe care paşii tăi
o ocolesc acum.
Nu ştii,
nu cunoşti lucrurile,
dar guşti zările
ameţite de drum.
De mâine
am să-ţi imit paşii
ca întâmplarea
să te împresoare
într-o altă formă lumească.




APELE LUNII


Câteodată plâng,
cântecul plânsului se pierde
în infinita lume
în care se duce încet.
Nu mă reţine nimic pe aici,
sămânţa ierbii
s-a scuturat de pietre uscate,
se divide,
moare.
Nu mă cheamă nimic,
nici apele lunii
amestecate târziu şi mistic
în norii de fum,
nu mă ademeneşte
frigul din lutul palmei
când mă ating inert,
formele întunecate
ale gândurilor.
Nu mă strigă nimeni,
zadarnic îmi pregătesc
glasul în rugăciune.
Cui să răspund şi când,
dacă în cântecul meu
nu se întâmplă
o anume minune!?



UMBRE

În bobul de rouă
două umbre
plesnesc în coaja iubirii.
Visuri celeste
şi goluri intense,
spaţiu inedit,
moale,
adânc de unire
pe pietre.
Nu se vede unde cresc
umbrele umbrelor
celor doi
închişi în bob.






PICĂTURA

Picătura –
lacrimă vie născută din ochi,
prelinsă pe pielea lipită de trup.
Nimic nu defineşte forma umedă
ce coboară frenetic pe chip,
banală,
simplă,
misterioasă,
denunţată ca spam.
Picătura –
urmă vie,
cursă de sus,
infinit calculată…..




DECENŢĂ

Te-am distribuit
în povestea din poezia mea.
O scriu acum,
sunt atentă la detalii,
la lumina ce aduce îngeri la mine
încet,
în somnul meu fizic.
Cu aripile goale,
nici vântul nu mă smulge.
Mă topesc simbolic,
multicolor,
curat,
prin degetele tale mă risipesc
sub formă de apă.
S-au trezit lupii pământului,
teama umană îi va acoperi
sub pleoape de plumb…
Vrăjile vântului
curg din decenţa cerului,
curg spre apus…



MARE

Pe buzele mării – furtuna,
pe aripile soarelui – cântecul.
Din ele mă bronzez
cu fiinţă,
o fiinţă venită din tine,
ce mi-a golit trupul
de ploile abundente,
biciuitoare.
Eşti trist,
cu tine mă leg de trecut
în starea
atâtor şi atâtor lucruri.


Aurora şi Dinu - august 2009


RUDE

Erau flori, morminte…
erau frate şi soră.
Din rădăcinile lor albe
creştea primăvara.
Iertate le sunt păcatele,
vieţuirea lor s-a transfigurat
în lutul de pe jos,
cântecul meu a mai adăugat o notă,
umila picătură de ceară
a lumânării de veci
din crucea destinului.
Din ziua aceea
s-a rupt legătura cu visul.
Vedeam numai floarea şi mormântul,
Fratele şi sora – nu.





VÂNTUL

L-am prins în cutele inimii
pietrificându-i fiinţa.
Nu a mai plecat de atunci
pentru că era
vântul în clocot
înnebunit de pustiu.





TU

Te-am închis în
îmbrăţişarea mea statuară,
să nu te dizolvi
mai departe,
mai târziu,
într-un spaţiu plin şi cuminte.
Treci adesea pe-aici,
braţele blochează calea.
Nu se ştie de ce,
de unde….
o singurătate de doi,
o amăgire…
Aurora - septembrie 2010




COARDE

Arcuşul urcă pe marginea viorii,
fluturi roiesc pe coarde...
Magistralul sunet cuprinde 
valea albastră,
largă...
Umezeala ucide glasul fin,
absolut 
şi simplu,
desparte în două muntele
şi apare autorul.
Ce ştiu?
Sunt doi adesea,
doi într-un cuplu auroral.





VOCE

Vibrant sună ploaia celestă.
Acasă nu sunt oameni,
lutul şi-a luat porţia,
uşa de lemn scârţâie sonor.
În grija naturii,
sunt norii alb-cenuşii,
soarele plângăcios
şi frunzele şterse.
O imediată silabă,
o propoziţie:
chipul meu în ochii lui
ca într-o oglindă.



CUPRINS

Scrisoare
Fragment
Păcat
Învingătoare
Iluzii
Monolog
Zăpadă
Torent
Tablou
Starea inimii
În noapte

Transparent
Visare
Apele lunii
Umbre
Picătura
Decenţă
Mare
Rude
Vântul
Tu
Coarde
Voce















3 comentarii: