Spaţii durabile

                                            MĂNĂSTIREA CĂPRIANA

                                 Republica Moldova, comuna Căpriana, raionul Străşeni

   Mănăstirea de călugări Căpriana, este una din cele mai vechi mănăstiri din Basarabia. Mănăstirea este situată la o distanţă de 35 km de Chişinău, la marginea localităţii Vâşnevăţ, pe malul râului cu acelaşi nume, în ținutul deluros, împădurit, care purta cândva numele de Codrii Lăpuşnei. 

  Primele documente ce conţin referiri la mănăstirea Căpriana, datează din timpul domniei lui Alexandru cel Bun (1400-1432). Primul act oficial care conţine date despre această mănăstire este ,,Cartea domnească de danie'' (25 aprilie 1420) din vremea domnitorului Alexandru cel Bun, în care se spune:

    „Adevăratei noastre slugi şi credinciosului boier-pan Oană Vornic, am dat în ţara noastră Moldova satele, anume: Corneştii şi Miclăuşeştii şi Lozova şi Săcărenii şi Vornicenii şi Dumeştii şi Ţigăneştii şi Lăvreştii şi Sadova şi Homeştii. Iar hotarul acestor sate, care sunt la Barcovăţ, să fie, începând de la mănăstirea lui Varzăr, pe deasupra prisacii lui Acibco, pe vârful Horodiştei, la vârful Lozovei, la podul lui Cârlanici, de la Fântâna Mică la Fântâna Mare, iar de la Fântâna Mare pe deasupra la poiana Tarnaucăi, de la poiana lui Chiprian cu moara de pe Bac, din Lunca cea mare şi către Poroseci”. 

   Un uric prin care Alexandru cel Bun acordă mănăstirii Căpriana statutul de mănăstire domnească, este al doilea document (10 februarie 1429) ce-o atestă.

   ”Din mila lui Dumnezeu, noi, Alexandru Voievod, domn al Ţării Moldovei, facem cunoscut, cu această carte a noastră, că am dat soţiei noastre, cneaghinei Marena, mănăstirea de la Vâşnevăţ, unde este egumen Chiprian …" 

Alexandru cel Bun, domnitor al Moldovei între 1400-1432

       În acest act lăcașul sfânt este numit „mănăstirea de la Vâșnevăț unde este egumen Chiprian”. Aici se amintește că mănăstirea este ctitoria răzeșilor din satul Mereni. Fiica unuia dintre cei mai de vază oameni ai locului și nepoată a egumenului mănăstirii, Marena, care avea să devină soția domnului. Doamna Marena a dăruit mănăstirii un preţios epitrahil brodat, între anii 1427 şi 1431. Este cea mai veche broderie de acest fel cunoscută până astăzi. Pe ea erau reprezentate, pe lângă chipurile sfânte, și portretele lui Alexandru cel Bun și al soţiei sale. 

    La început mănăstirea purta numele Vâşnevăţ, numele râuşorului ce curgea în apropierea ei, redenumită mai târziu Căpriana, de la Chiprian, primul egumen al mănăstirii. În lucrările cronicarului Grigore Ureche, se menţionează că Petru Rareş, domnitorul Moldovei (1527 – 1538), (1541-1546) ar fi zidit la Căpriana prima biserica de piatră cu hramul Adormirii Maicii Domnului. Tot acest domnitor a dăruit mănăstirii şi o evanghelie în limba slavonă, scrisă pe pergament, legată în coperţi din lemn şi îmbrăcată cu argint. Pe prima pagina a coperţii este gravat textul: 

    „Cucernicul şi de Hristos iubitorul Ioan Petru Voievod, cu mila lui Dumnezeu, domn al întregului pământ Moldo-vlah, şi doamna lui Elena, si fiii lor - Iliaş Voievod, Ştefan şi Constantin, făcut-au şi înfrumuseţat-au această tetraevanghelie şi dat-o-au întru ruga lor în mănăstirea din nou ridicată a Adormirii Preacuratei Născătoare de Dumnezeu, ce se numeşte Căpriana, în anul 7053 (1545), luna octombrie". 

     În secolul al XVII-lea, datorită declinului economic şi stagnării culturale, mănăstirea Căpriana a trecut printr-o perioadă mai dificilă iar după 1813, datorită mitropolitului Gavriil Bănu1escu-Bodoni, se înregistrează o revigorare a vieţii monastice. În 1837, a fost închinată mănăstirii Zograful, prin stăruinţele monahilor atoniţi, arhiepiscopul primind în schimb mănăstirea Harjauca.

Mănăstirea s-a aflat sub directa cârmuire a mănăstirii Zograful până la 9 martie 1873. 

Mănăstirea Zografu, muntele Athos

     La 29 iunie 1940, a doua zi după ocuparea Basarabiei de către trupele sovietice, mănăstirii i-a fost confiscată toată averea. Ultimul stareţ a fost egumenul Eugeniu (1952-1962) iar ultima slujbă religioasă a fost oficiată la 25 octombrie 1962. A doua zi, după o activitate neîntreruptă de mai bine de jumătate de mileniu, mănăstirea a fost închisă, ieromonahii s-au refugiat pe la alte parohii, iar călugării şi fraţii au fost alungaţi. 

     Statul sovietic a declarat mănăstirea Căpriana monument de arhitectură, ocrotit de stat, dar odată cu aceasta aici au început jafurile şi distrugerea mănăstirii. După 1962, ansamblul monastic a fost transformat în sanatoriu pentru copiii bolnavi. Trapeza mănăstirii a fost "reprofilată" în club, unde se organizau serate, petreceri şi nunţi. Prin hotărârea Consiliului de Miniştri al Republicii Moldova, mănăstirea Căpriana a revenit în 1989 la fireasca sa menire. Primul stareţ al mănăstirii a fost arhimandrituI Iosif Gargalac, fost stareţ la mănăstirea Suruceni. După retragerea stareţului Iosif, mănăstirea a fost condusă din 1989 până în 1992 de ieromonahul Serafim, care a continuat reconstrucţia mănăstirii, începută de predecesorul său. În perioada 1994 – 1997 a fost reconstruită fosta trapeză, transformată în biserica de iarnă.

Biserica de iarnă Sf. Gheorghe, ridicată în timpul regimului țarist, la începutul secolului al XX-lea

    Între anii 2003 – 2005 la mănăstirea Căpriana au avut loc ample lucrări de restaurare cu bani de la bugetul statului dar și de la numeroși donatori particulari. Regimul comunist a promovat imaginea bisericii țariste, construite în anul 1903, în detrimentul mănăstirii voievodale care nu corespunde arhitecturii ruse ci arhitecturii monahale românești, aceeaşi cu a mănăstirilor din Nordul Moldovei. 

Interior din mănăstirea Căpriana

     Numeroase clipuri și filme prezintă noua construcție din perioada țaristă drept biserica istorică a mănăstirii Căpriana, fapt cu atât mai condamnabil cu cât adevărata biserică voievodală, aflată la doar câțiva zeci de metri de biserica nouă, nu este încă renovată și în interior. Regimul comunist al președintelui Vladimir Voronin a anunțat încheierea lucrărilor de renovare a complexului monahal, cu toate că lucrările la adevărata biserică voievodală nu fuseseră încă finalizate. Confuzia între cele două biserici este menținută și astăzi în detrimentul ctitoriei voievodale autentice, slujba religioasă nefiind oficiată în adevărata biserică. Una dintre explicații constă în faptul că Mitropolia Moldovei, aflată în subordinea Bisericii Ortodoxe Ruse promovează teoria istoriei comune a bisericii ruse și a credinței în Basarabia. Precizăm faptul că în Basarabia există o Mitropolie a Basarabiei și o Mitropolie a Moldovei, cea din urmă fiind subordonată Moscovei.

       După 7 aprilie 2009, noul guvern nu a reușit nici până în prezent restaurarea interiorului bisericii voievodale cu hramul Adormirea Maicii Domnului.