E iarnă în mintea mea.
Un viscol pervers
deşiră muntele
de pe trunchiul sfânt,
un fel de înger subţire
doarme pe blana cerului,
împreunându-şi zările
sub ochii lucizi,
o teamă suceşte gândul
amorţit
şi fructe imense
strâng flacăra iute
în tava cuptorului.
Descânt anul
la malul tulbure,
pietrele cresc ziduri în adânc,
fug
stinsă de chibritul de lemn.
Scriu istoria mea...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu