Credinţă
minimă…
Floarea credinței,
devotare profundă fie,
prejudiciu,
interes.
Simţi mirosul de pedeapsă?
Prinsă în palmele aspre,
acidul durerii mele captive
duce parfumuri de soare,
aduce noroi pe ghete
şi trezirea din disperare,
mă aruncă
în nopţi agonice.
Credinţă minimă…
Rezonanţă
Vocea ta rezonează pe cer,
larg se deschid uşile bolţii întregului corp.
Această demență -
rostire de vorbe,
duh preamărit,
ultim regret,
admiraţie.
Am convins strigătele astrale,
pură lecuire fie,
adevăr.
Cer ca sunetele
să îngroape pe buze metafora,
verbul să reprime regula primară
şi o parte din tine
să silabisească recuperarea vorbirii.
Rădăcina gestului meu conotaţional
prins la mijloc,
ca ofensă adusă dorului de tine.
Iar câmpul,
barbar şi neatins de suflul vântului
respiră pe geamuri libere,
într-o horă încinsă pe deal.
Bărbate,
ajungă-ţi cuvintele
până la mine.
Drum
Am ajuns la mijlocul drumului,
într-o parte – cer,
de cealaltă – praf,
cu o precizie matematică
se leagă în sărbătoare
iubirea.
Mă atârn de haina dimineţii,
neatinsă în exteriorul fragil,
furtuna mă agită
cu cărţile pe faţă.
Ascund pustiul dincolo de zâmbet
şi şterg de pe pagina albă
scrisul incert,
vorbesc despre ceva lucruri mărunte,
sorbind cafeaua duminicală.
Nu vorbi,
lasă mâinile să arate
esenţa din jur,
azi fac testul final al mântuirii.
ÎNTUNECARE
Venele-mi
plâng,
cotrobăind
haotic pe buza ferestrei.
Las
la o parte singurătatea,
cred
că sunt bună de iubit
de
ziua îndrăgostiţilor.
Mă
priveşti cu spaima topirii
în
ochii mei înecaţi,
predestinată
fiinţă,
de
drum împiedicată.
Aşez
coroanele terestre
cu
mâna tremurându-mi,
păşesc
printre straturile abundente
şi
crengi de cuvinte
mă
apucă de fustă.
O
lume nebună se încheagă
în
nemurirea mea.
Ploaie
Trebuie să fiu trează,
furtuna va începe imediat
şi va răcni pe pereţii casei
dorind să intre.
Aştept să plouă de ceva vreme,
legea picăturilor
mi-e interzisă,
gura vântului împrăştie
pocnete peste tot,
ceaţa bântuie atent,
desfrunzind lumea.
Atât,
o mare de stropi,
şi totul se primeneşte.
